WFH, vis devenit realitate

Am fost anunțați aseară că săptămâna asta vom lucra de acasă ca măsură preventivă pentru Coronavirus. Deși nu e permanent asta, e cel puțin până se mai liniștesc lucrurile, e un trial foarte fain.

Scopul este să fie eliminate deplasările în zonele aglomerate și contactul cu cât mai mulți oameni. E un moment glorios pentru cei introvertiți.

E un exercițiu interesant în care vedem cam ce s-ar întâmpla dacă toată firma ar fi remote. Primul lucru major ca schimbare, e că nu ne mai întâlnim accidental în drum spre toaletă, sau la cafea, sau la dozatorul de apă. Toată comunicarea are loc online. Asta dacă oamenii nu se sună între ei. Nu cred, mai ales dacă sunt programatori :)).

Dacă comunicarea e acum în principal pe chat, mesajele pot fi verificate și mult mai încolo, ceea ce e foarte eficient din punct de vedere al comunicării. Te poți izola în bula ta, dar fără să pierzi discuțiile care au loc cât timp lucrezi, ce le poți verifica mai încolo, pe chat.

Cea mai mare problemă la remote work, e că dacă echipa e parțial remote, se pierde foarte mult din comunicare încât majoritatea vorbesc față în față, iar cei care nu sunt de față pierd ce se discută, si nu se documentează nicăieri conversațiile astea pentru referințe ulterioare.

Firma nefiind 100% remote, șansa ca să îmi iau 3 zile WFH fără niciun motiv ar fi aproape zero, ar fi trebuit sa îmi găsesc o motivație, fie că sunt răcit, fie că sunt în vizită la părinți, sau orice altceva. Să stau acasă 3 zile pentru că așa consider eu că îmi fac treaba mai bine următoarea vreme, ar fi fost un pic cam mult.

Altă problemă e ca mulți au PC-urile la birou și rareori dacă au încercat vreodată să se conecteze remote la mașină de la birou. Iarăși aici pot apărea probleme mari de securitate, pentru ca nu poți face asta cum te taie pe tine capul și încă nu avem o procedură cum să facem asta în firmă. Unii și-au luat laptopurile cu ei acasă.

Alt lucru ciudat e că nu mai e clar programul de lucru, te trezești, ești la birou, până seara când deși închei, tot la birou ești. Rămâi conectat peste 9 ore pe zi, plus nu mai petreci timp pe drum. E șansă foarte mare să rămâi mult peste program la birou, de acasă.

Se poate simți un pic ciudat lipsa contactului între oameni, se prea poate ca toată ziua să stai în liniște, să rămâi nevorbit, după cum spunea o colegă de la birou. Deobicei așa prefer sa lucrez, uneori cu zilele. Lucrul la birou strică toată magia asta din păcate. Majoritatea lucrului cu impact masiv are loc în acest spațiu izolat, departe de contactul cu oamenii.

Vedem ce va fi. Foarte frumos din partea firmei, în primul rând angajații au fost puși pe primul loc și s-a văzut foarte clar din mesajul trimis de firmă, se așteaptă deja firma ca zilele următoare să fie productivitate mai scăzută din cauza lucrului de acasă, dar e un calcul luat, mai bine mai puțin acum, decât și mai puțin mai încolo. Dacă oamenii sunt bine și treaba per total merge bine. Mă bucur mult că există astfel de firme și mi-aș dori să fie cât mai multe astfel de exemple!