Cum șofatul te-ar putea ajuta să te relaxezi ca programator?

Ca programator ești atent foarte mult la calculator și asta prăjește atât vederea, cât și mintea, forțând-o să nu mai fie atentă și la indici subtili ai mediului din jur, cum ar fi de exemplu un coleg care se ridică de la birou și pe care ar trebui să îl vezi cu colțul ochiului. Aceste detalii se pierd dacă ești prea atent la monitor. Oricât de atent ai fi, ar trebui să rămâi conectat și la mediul din jur permanent.

Iată de ce șofatul de ajută întocmai să faci asta.

În primul rând privirea este înainte, dar cum te uiți înainte, ești atent și lateral, și la mașina din spate pe care o vezi în oglindă și poate cel mai important, acum punctul de focalizare nu mai este la un metru în fața ta, ci în sfârșit focalizezi la distanță, este poate cea mai mare relaxare pe care o poți oferi ochilor tăi.

Apoi în loc să fii atent la o problemă abstractă care să îți folosească foarte mult mintea, acum ești atent la mediu și la ce se întâmplă în jurul tău.

Acești mici factori ajută foarte mult să relaxezi atât mintea cât și vederea. Nu există lucru mai bun ce l-ai putea face pentru tine.